Monthly Archives: iunie 2013

To the bone – Fino all’osso – Până la os

Trilingual text

Image

In this plastic age
we meticulously assemble dreams
humanity’s common goal
The consumption
Hells are happening
between a tick and a tack
Heavens are promised
purgatory is left with the pragmatism
of the passing seconds
we carefully polish vices, the virtues
get mixed up in expectations and
we apocalyptically live the extraordinary
deeply suffering from the burden of the inflated Ego
in this age we continuously plasticate errors,
by passing them as special merits
Who suffered more
in the celebrity-for-one-moment parade,
in the parade of imagined loves
nobody, nobody, nobody
can rid himself of the contaminated self,
of the norms of an imposed normal
nobody puts on the echo of his own insult
to the bone
we are saturated with own importance that
just The Death doesn’t contests…

Image

In quest’età di plastica
meticolosamente imballiamo sogni
Obiettivo comune dell’umanità è il consumo
tra un „tic” e un „tac” stanno accadendo inferni, si promettono paradisi
per il purgatorio rimane il pragmatismo del battito dei secondi
attentamente lucidiamo i vizi, le virtù si confondono nelle attese e
viviamo apocalittico la straordinarietà
terribilmente soffrendo il fardello di un ego dilatato
In quest’epoca, continuamente abbiamo plasticato gli errori,
facendoli passare come meriti speciali
Chi ha sofferto di più
la sfilata di una celebrità istantanea, d’amori immaginati
Nessuno, nessuno, nessuno
può liberarsi di un sé contaminato delle norme di un normale imposto
Nessuno vuole vestirsi con l’eco del suo insulto, fino all’osso siamo saturi
di propria importanza che
soltanto la Morte non la contesterà…

Image

în această eră de plastic
meticulos ambalăm visuri
aspiraţia comună a umanităţii, consumul
între un tic şi un tac se petrec infernuri, se promit raiuri
purgatoriului îi rămâne pragamatismul bătăilor secundelor
lustruim atent vicii, virtuţile se confundă-n aşteptări şi
trăim apocaliptic extraordinariatul
suferind teribil povara eului dilatat
în această eră plastificând perpetuu erori, le trecem drept merite deosebite
cine a suferit mai mult
în parada celebrităţii de-o clipă, parada închipuitelor iubiri
nimeni, nimeni, nimeni
nu se poate goli de sinele virusat de normele unui normal impus
nimeni nu îmbracă ecoul propriei sudalme, până la os suntem
pătrunşi de importanţa pe care
doar Moartea nu ne-o contestă…

Image


a tram named … No Name – Un tram che si chiama … Nonsichiama – Un tramvai numit …nenumit

Trilingual text

Image

Today I didn’t live my dosage of bitter nostalgia
necessarily bitter
I didn’t drink enough of my woman, no debt collector rang my door bell, and so,
for a while, I can get out of myself and imagine the wood plank
of a bench in the park on which without a doubt, lovers and bewildered will sit regardless
.
– a sort of summary of the day kills any lyrical attempt
on the way to work, the tram takes me (it would be incorrect to say that I am taking the tram…)
a stop next the maternity hospital and drops me a stop before the cemetery
you would find it an irony, a cynical thing, I am finding it great… when it’s not coming late
and every time I perceive it as a sort of initiation path, the tramcar driver becoming the embodiment of a modern Pythia
what happens between the stations on this side and the other of the world, is an ordinary round
and I would like to have the power to derail the tram so it no longer stops anywhere
so it travels softly through my not sufficiently parallel arteries towards an unknown destination
face to face with the seat that I found vacant, lucky day, three women take a nap
grandmother, mother and daughter, they’ll get off at the cemetery judging by the droopy flowers they’re holding in their arms
like holly relics or a half wrapped baby
their faces – one woman stretched over a century
Today I didn’t cut the nails of my heart, it claws at me sideways like a vulture,
it lifts me on the pantograph and drags me glistening like basalt
it would seem that I am looking inside from the outside..
a plank of wood travels obediently in the opposite sense on the screen, the dirty windshield,
I am counting the uncut and unprocessed-into-planks trees, I am counting stops
at the next…
A woman with a body shaped like a carafe filled with fresh water looks at me coldly
I drink her even though she goes through my humble frame like a bouquet of icicles
and I have only one regret, having gotten off at the right station, that I didn’t take with me as a souvenir, the windshield
together with the images that rolled through it
as I was saying, today I didn’t live my bitter dosage of nostalgia, necessarily bitter?…

Image

Oggi non ho vissuto la mia dose di nostalgia amara
necessariamente amara
Non ho bevuto abbastanza la donna, nessun esattore suonò il campanello della porta, e così,
per un po’, posso uscire di me stesso e di immaginarmi la tavola di legno
di una panchina nel parco in cui, senza dubbio, gli amanti e disorientati siederanno a prescindere
.
– Una sorta di sintesi della giornata uccide qualsiasi tentativo lirico
Sulla strada per il lavoro, il tram mi prende (non sarebbe corretto dire che sto prendendo il tram) una sosta dopo la maternità e mi scende
una fermata prima del cimitero
Si potrebbe capire un’ironia, una cosa cinico, io lo guarderei meglio se non ritarda…
E ogni volta percepisco come una sorta di percorso iniziatico, il conducente del tram diventa l’incarnazione di una moderna Pythia
Cosa succede tra le stazioni di qua e l’altra del mondo, è un tondo banale e mi piacerebbe
avere il potere di dirottarlo in modo che non si fermasse più in nessuna fermata
Così viaggerebbe dolcemente attraverso le mie arterie, non sufficientemente paralleli, verso una destinazione sconosciuta
Faccia a faccia con il sedile, che ho trovato fortunatamente vacante, tre donne prendono un pisolino
Nonna, madre e figlia, farà scendere al cimitero, a giudicare dai fiori appassiti che stanno tenendo in braccio
come reliquie o come un bimbo avvolto a metà
I loro volti: una sola donna che si estende oltre un secolo…
Oggi non ho tagliato le unghie del mio cuore, mi solleva negli artigli come un avvoltoio,
sull’ pantografo e mi trascina basaltico scintillante
Sembrerebbe che stessi guardando dall’esterno verso dentro.
Un’asse di legno viaggia docilmente in senso opposto dello schermo, il vetro sporco,
Sto contando gli alberi non tagliati e non trasformati in tavole, conto fermate
Alla prossima …
Una donna con un corpo a forma di caraffa piena d’acqua fresca mi guarda freddamente
Io bevo lei, anche se passa attraverso la mia umile cornice come un mazzo di ghiaccioli
E ho soltanto un rammarico, essendo sceso alla stazione giusta, che non ho preso con me,
come souvenir, il finestrino
insieme alle immagini che rotolavano attraverso…
Come stavo dicendo, oggi non ho vissuto la mia dose d’amara nostalgia, necessariamente amara?…

Image

astăzi nu mi-am trăit doza de melancolie amară
necesar de amară
nu mi-am băut destul femeia, nu mi-a sunat la uşă niciun creditor, aşadar,
pot ieşi o vreme din mine şi să mă închipui scândura
unei bănci din parc pe care iminent se vor aşeza îndrăgostiţi şi năuci, totuna,
.
un soi de rezumat al zilei îmi taie orice tentativă lirică
în drum spre serviciu mă ia tramvaiul (e greşit spus că eu l-aş lua…)
cu o staţie după maternitate şi mă coboară cu o staţie până la cimitir
vouă v-ar părea ironie, cinism, mie îmi pare doar bine …când nu întârzie
şi de fiecare dată percep un fel de drum iniţiatic, vatmanul devenin o pithia modernă
ceea ce se petrece între staţiile dincolo şi dincoace de lume, este un banal rotund
şi aş vrea să am puterea să deturnez tramvaiul să nu mai oprească niciodată, nicăieri
să circule blajin pe arterele mele nuîndeajuns de paralele spre o direcţie necunoscută
faţă-n faţă cu bancheta unde am găsit liber, o zi norocoasă, moţăie trei femei
bunica, mama, fiica, vor coborî la cimitir după florile moarte ce le ţin pe braţe
ca pe moaşte sau ca pe un prunc înfăşat pe jumătate
chipurile lor sunt o singură femeie deşirată un secol

astăzi nu mi-am tăiat unghiile inimii, mă vultureşte pieziş,
mă urcă pe pantograf şi mă târâie scânteind bazaltic
ar părea că privesc din afară spre înăuntru…
o scândură trece cuminte în sens contrar pe ecran, geamul neşters,
număr copacii netăiaţi şi netraşi în scândură, număr staţii
la următoarea…
o femeie cu trupul în formă de carafă cu apă proaspătă mă priveşte rece
o sorb deşi îmi străbate biata mea alcătuire un mănunchi de ţurţuri
şi am un singur regret acum, coborât fiind în staţia justă, că nu am luat geamul ca amintire
cu tot cu derularea imaginilor
ce spuneam, astăzi nu mi-am trăit doza de melancolie amară, necesar de amară?…

Image


open heart like an open wound – cuore come una ferita aperta – cord deschis ca o rană

trilingual text

Image

you can’t equip a soul with automatic doors
nor with blinds, around itself the windows are spherical.. in this garden,
like in any other soul, the gazebo wouldn’t need an orchestra,
the whole lost and found again Self sings to another fragment of you
a sort of waste of love and peace that can only be handled by the Heavens
that us, you and I, imagine “as on Earth”, not the other way around…
in this state, look, even the statues can lose their way… in the visible sound

Image

non si può mettere all’anima delle porte automatiche
né tende, intorno a sé, le finestre sono sferiche
… in questo giardino,
come in qualsiasi altra anima, il gazebo non avrebbe bisogno di un’orchestra,
cantano un intero per il tutto perduto e ritrovato ad un altro frammento di sé
una sorta di spreco d’amore e di pace che può essere capace soltanto i Cieli
che noi, io e te, immaginiamo „cosi come in Terra”, non il contrario …
in questo stato, guarda, anche le statue possono vagare la loro strada, nel suono apparente

Image

sufletului nu-i poţi instala porţi automatice
nici storuri, împrejuru-i ferestrele sunt sferice,… – în grădina aceasta,
precum în oricare suflet, chioşcul nu ar avea nevoie de orchestră,
cântă întregul unui sine pierdut şi regăsit altui segment de timp
un soi de risipă de iubire şi pace de care poate fi în stare doar Cerul
pe care noi, eu şi tu, îl închipuim ,,precum şi pe Pământ”, nu invers…
în această stare, uite, până şi statuile se pot rătăci… în sunetul aparent

Image


the echo of stone – l’eco di pietra – ecoul pietrei

photos by valeriu dg barbu

Image

 

Image

 

Image

 

Image


I have never seen – non ho mai visto – n-am văzut

Trilingual text

Image

Real poetry is written by the one who
is afraid to be a poet, or doesn’t even know that he is one
– you, with your loud applauses, disturb comas,
Push meanings- loose meanings
The real poetry is just in the air, to be inhaled plenary
with both of the nostrils… and the writing
is merely a bitter vice, disease, pleasure, intention, heresy, trifle..
and only the bitter ink can write poetry and today not in my quill or yours
Because I haven’t seen yet a poet with feathers

Image

La vera poesia è scritta da chi
ha paura di essere un poeta, o non sa nemmeno che lui è uno
– Voi, con i vostri applausi rumorosi, disturbate le virgole,
spingete significati – perdete significati
La poesia vera è solo nell’aria, si può essere inalata pienamente
con entrambe le narici … e la scrittura
è solo un amaro vizio, una malattia, il piacere, l’intenzione, l’eresia, capriccio…
e solo l’inchiostro amaro può scrivere poesie e oggi non nella mia penna (d’oca) o la tua
Perché io non ho ancora visto un poeta con delle piume

Image

poezia adevărată o scrie cel căruia
îi este frică să fie poet, sau nici nu ştie că este
– voi, cu apluzele voastre zgomotoase, deranjaţi virgule,
împingeţi sensuri – pierdeţi sensuri
poezia adevărată este doar în aer, se respiră plenar
cu amândouă nările… iar scrisul
e doar viciu, boală, hatâr, intenţie, erezie, moft… amar
şi doar cerneala amară scrie poezie şi astăzi nu în pana mea
şi nu în pana ta
fiindcă n-am văzut încă poet cu pene

Image


two thirds water – due terzi acqua – două treimi apă

trilingual text

Image

the longing haunts over waters
especially the helplessness
the passionate loves tense awaiting the new wave
And that is why I am swimming through my humble making, two thirds water
a drop of wine, a drop of dreams, recklessness, vain and genius so that you could say
that I am a teardrop

Image

sopra sulle acque stregano le nostalgie e
soprattutto l’impotenze,
imminenti amori, tese in attesa della nuova ondata…
Ed è per questo che sto nuotando attraverso il mio umile sè fatto da due terzi acqua
una goccia di vino, una goccia di sogni, imprudenze, vanità e genio in modo che
potresti dire che sono una lacrima

Image

deasupra apelor bântuie dorul
neputinţele îndeosebi
iubirile iminente stau încordate noului val
şi de aceasta înot prin biata mea alcătuire două treimi apă
un strop vin, un strop visuri, nesăbuinţă, zadar şi geniu încât
ai zice că-s o lacrimă

Image


riding a wave, together – sulla cresta dell’onda, insieme – pe val, împreună

Trilingual text

Image

the tales of the second are written by the age
in a raindrop fits the entire Earth –
to speak about eternity, I would only need the beginning of a fairytale
once upon a time… and we find it unique
too much of a mystery and it will remain that way for a while… Once upon a time the chain that held the time without a verb broke and ever since
The Universe is wandering in its mind until the echo of the first sound looses its way
– Me, having been writing here about the second for over a quarter of century, and you who
without a doubt, will be reading, together, we are riding the wave of the echo, a sort of electrons between times and waters
Or maybe we are stones skipping the glossy surface of I don’t know what hand to whom we owe the verb

Image

la storia del secondo la scrive un evo,
in una goccia di pioggia entra tutta la terra –
per parlare d’eternità mi basterebbe soltanto un inizio di storia
.
c’era una volta… e sembrava unico
troppo è mistero e rimarrà ancora … c’era una volta rotto l’anello che
teneva il tempo senza verbo
L’Universo sta vagando nel se stesso fino a, quando l’eco del primo suono perderà la sua strada
– io che sto scrivendo qui per oltre un quarto di secolo su di un secondo… e voi che
imminente leggerete, insieme, siamo sulla cresta di un’onda dell’eco
una sorta d’elettroni tra tempo e acqua
O forse siamo pietre saltando la superficie lucida buttati di non so che cosa o della mano a cui siamo debitori per il verbo

Image

poveştile secundei le scrie un ev,
într-un strop de ploaie încape întreg Pământul –
să vorbesc despre veşnicie mi-ar fi de ajuns un început de poveste
.
a fost odată… şi ni se pare unic
prea e taină şi că va rămâne încă… a fost odată ruptă
zaua care ţinea timpul fără verb şi de atunci
tot hălăduie Universul în sinea lui până ce ecoul sunetului dintâi se va rătăci
– eu, scriind aici de peste un sfert de veac despre secundă şi tu, care
iminent vei citi, împreună, suntem pe creasta unui val al ecoului
un soi de electroni între timpuri şi ape
ori suntem pietre săltând luciul neştiind cărei mâini datorăm verbul

Image


radio vocativ

radioul celor care nu mai vor să fie manipulați

Impresii din călătorie

it's a wonderful world ...

Pe Prichici

...cuvintele se întindeau ca șirurile de furnici

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

MNI Photography

wedding | portraiture | events

Critical Dispatches

Reports from my somewhat unusual life

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

%d blogeri au apreciat: